Concursul Național de Știință și Inginerie RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair) Suceava

Concursul Național de Știință și Inginerie RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair) Suceava

       

        În perioada 31 octombrie - 2 noiembrie 2024, specialiștii OSIM au participat la cea de a XVIII-a ediție a  Concursului Național de Știință și Inginerie RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair), desfășurat la Suceava.

       Concursul a fost organizat de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică Cygnus, având ca obiectiv încurajarea, promovarea și recunoașterea valorilor în domeniul inovației și tehnologiei.

       Elevii și tinerii cercetători au avut prilejul de a se reuni pentru a-și prezenta proiectele, a-și împărtăși ideile și a dezbate, facilitând astfel dialogul între generații și inspirându-i pe tineri să urmeze o carieră în știință și inginerie.

       În cadrul acestor manifestări, a fost organizată o sesiune dedicată proprietății intelectuale, unde reprezentanții OSIM au adus în atenția participanților informații privind înregistrarea drepturilor de proprietate industrială.

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.