Raport anual 2007

Raport anual 2007

Cuvânt înainte

Ori de câte ori, la începutul unui an calendaristic, instituţia noastră ajunge la fazele migăloase de întocmire/redactare/tehnoredactare
şi – nu în ultimul rând – de multiplicarea Raportului tuturor activităţilor depuse în perioada lunilor precedente, toţi cei care suntem implicaţi în realizarea acestui deosebit evenimentne confruntăm cu un experiment ciudat: călătorind înapoi în timp, avem ocazia să retrăim, cu aceeaşi intensitate, evenimentele odată consumate.

 Făcând bilanţul celor cincizeci şi două de săptămâni parcurse, trecând în revistă plusurile şi minusurile încasate, contorizând succesele şi insuccesele avute, memoria umană revigorează încă o dată toate momentele care au avut o însemnătate deosebită pe parcursul acelui an. Este o provocare unică: în fond, în spatele fiecărei cifre şi al fiecărei fraze stau oameni şi fapte, analize şi dezbateri. În rândurile fiecărui alineat se ascunde strădania zilnică a unor specialişti. Iar la temelia fiecărui capitol aparte se poate identifica uşor munca perseverentă a unor birouri şi servicii din cadrul unei instituţii
guvernamentale de elită.

Este un bilanţ al fidelităţii şi al continuităţii. Un bilanţ al devotamentului şi al abnegaţiei.

Totodată, este şi un bilanţ al încrederii şi al îndeplinirii – evenimentul cel mai important al anului 2007 fiind, totuşi, ADERAREA. Este vorba de acel moment istoric mult timp aşteptat, în urma căruia un vis secular a devenit realitate: România a intrat cu drepturi depline în marea familie a ţărilor care astăzi formează Uniunea Europeană. A fost un moment crucial şi în viaţa instituţiei noastre: încadrarea în structurile de decizie ale comunităţii europene, participarea activă la lucrările Grupului de lucru pentru proprietate intelectuală UE – Bruxelles, precum şi la întrunirile forurilor de conducere ale ficiilor de specialitate UE (Oficiul de Armonizare pentru Piaţa Internă OAPI – Alicante şi Oficiul Comunitar pentru Protecţia Soiurilor CPVO – Anger), a fost o reală provocare pentru specialiştii noştri. Nemaivorbind de intensa noastră activitate de armonizare legislativă: numai în cursul anului trecut oficiul nostru a reuşit să finalizeze (prin publicare în Monitorul Oficial) şase iniţiative legislative referitoare la domeniul proprietăţii industriale.

Acest bilanţ este, totodată, şi o evaluare a profesionalismului, o oglindă fidelă prin care se poate demonstra că şi în cursul anului 2007 oficiul nostru s-a achitat cu cinste de sarcina sa principală: de a înregistra, de a examena şi – după caz – de a acorda titluri deprotecţie pentru domeniile proprietăţii industriale (brevete, mărci, desene şi modele,soiuri de plante etc.), valabile pe teritoriul României. Înregistrarea unui număr total de 25672 de cereri de titlu de protecţie în cursul anului şi acordarea în acelaşi timp a unui totalde 12111 de titluri de protecţie – numai pe cale naţională – demonstrează faptul că examinatorii instituţiei noastre au avut o activitate mai mult decât onorabilă.

Se poate regăsi în acest raport, bineînţeles, şi o evaluare fidelă a activităţii noastre de cooperare internaţională, evocând atât acţiunile întreprinse în cadrul organizaţiilor mondiale (OMPI, OMC, OMS), respectiv regionale (OEB), cât şi cele întreprinse la nivel bilateral (cu un record anual de 9 întâlniri bilaterale la nivel de conducere!). De asemenea, există aici şi o prezentare detaliată a tuturor acţiunilor întreprinse în cursul anului precedent atât în mediul universitar, cât şi în mediul antreprenorial şi în cel de cercetare, referitoare la promovarea importanţei proprietăţii industriale, precum şi la conştientizarea schimburilor intervenite în acest domeniu în urma aderării României la Uniunea Europeană (extinderea efectului mărcii comunitare şi a design-ului comunitar). La fel, se pot regăsi aici şi date referitoare la activitatea noastră curentă de informare-documentare, traducere sau chiar de arhivare.

Este un Raport onorabil, concret si concis. O evaluare fidelă a activităţii unor oameni cu multă, multă ambiţie şi perseverenţă. O oglindă a unui an de activitate a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Vezi document

VARGA Gábor,
Director General

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.