A 58-a Reuniune de Adunări ale Statelor Membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), 24 septembrie – 2 octombrie 2018, Geneva

În perioada 24 septembrie – 2 octombrie 2018, delegaţia României participă la cea de-a 58-a Reuniune de Adunări ale Statelor Membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), care se desfăşoară la Geneva, Elveţia. În calitate de stat membru OMPI, România este reprezentată de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Oficiul pentru Drepturile de Autor din România (ORDA) şi Reprezentantul permanent al României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi Organizaţiile Internaţionale cu sediul în Elveţia.

Adunarea Generală OMPI, principalul organ de decizie, reuneşte în această perioadă delegaţiile celor 191 de state membre, având drept obiectiv evaluarea progreselor înregistrate în activitatea Organizației și aprobarea direcțiilor strategice de dezvoltare pentru următorii doi ani (2019-2020).

În conformitate cu agenda de lucru consolidată, au loc dezbateri asupra rapoartelor de activitate ale comitetelor OMPI, în particular, Comitetul Permanent pentru Dreptul Brevetelor, Comitetul Permanent pentru dreptul mărcilor, desenelor și modelelor industriale și indicațiilor geografice, Comitetul pentru Dezvoltare și Proprietate Intelectuală, Comitetul Permanent pentru Drepturile de Autor și Drepturile conexe, Comitetul Interguvernamental privind Proprietatea Intelectuală și Resursele Genetice, Cunoştinţele Tradiționale și Folclor, Comitetul Consultativ privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

De asemenea, delegaţiile statelor membre vor continua discuţiile privind adoptarea Programului și Bugetului OMPI pentru 2019-2020, deschiderea unor noi birouri externe ale OMPI, convocarea unei Conferinţe Diplomatice pentru adoptarea Tratatului privind dreptul desenelor şi modelelor industriale (DLT) pentru sfârșitul primului semestru al anului 2019, precum şi Convocarea unei Conferinţe Diplomatice pentru adoptarea unui Tratat privind protecţia Organizaţiilor de Radiodifuziune.

Delegația României s-a aliniat declarației Grupului regional al Țărilor Europei Centrale și Statelor Baltice (CEBS) din care face parte, apreciind activitatea desfășurată de Secretariatul OMPI și statele membre în asigurarea stabilității politice și financiare a organizației. Totodată, România se enumeră printre statele care au susţinut o declaraţie de ţară, prilej cu care, dl Ionuţ Barbu, Director General OSIM a comunicat priorităţile României în cadrul OMPI, legate de dreptul brevetelor, dreptul mărcilor, al desenelor şi modelelor industriale şi al indicaţiilor geografice, resurselor genetice, precum şi referitor la aplicarea dreptului în domeniul proprietăţii intelectuale.

Un accent deosebit, în cadrul intervenţiei României a fost pus pe candidatura ţării noastre de găzduire a unui birou extern OMPI la Bucureşti. Astfel, România a reiterat beneficiile pentru organizaţie, ce decurg din deschiderea unui astfel de birou şi a insistat asupra cadrului care cuprinde Principiile Directoare privind birourile externe OMPI, evidențiind faptul că Grupul Regional al Ţărilor Europei Centrale şi Statelor Baltice (CEBS) este în continuare singura regiune în care OMPI nu are o reprezentare geografică printr-un birou extern al acestei organizaţii, precum şi istoricul negocierilor purtate pe acest subiect.

ompi2
ompi2
ompi2
ompi2
ompi2
ompi2
Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.