În data de 29 februarie 2024, a avut loc la Sibiu, Conferința Națională - Proprietatea Industrială în educație organizată de OSIM în colaborare cu Oficiul European de Brevete și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru mediul de afaceri și academic de a împărtăși idei și experiențe din domeniul proprietății industriale, identificând probleme specifice și posibile soluții.
Prin subiectele tratate în cadrul conferinței participanții au avut posibilitatea de a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul proprietății industriale.
Pe această cale dorim să mulțumim colaboratorilor pentru suportul oferit și participanților pentru prezența activă pe parcursul evenimentului.