Plicul cu idei

Ce reprezintă “Plicul cu idei”

Serviciul “Plicul cu Idei” este o modalitate prin care pot fi depozitate şi păstrate în siguranţă, în regim nepublic, de către OSIM, documente depuse de creatori, persoane fizice şi juridice, care cuprind lucrări şi creaţii din cele mai diverse domenii ce nu pot fi protejate prin legislaţia în vigoare privind proprietatea industrială, precum şi drepturile de autor şi drepturile conexe, în scopul certificării datei de depunere, conform Ordinului OSIM nr.63/2008.

“Plicul cu idei” se depune la OSIM, personal sau prin poştă, de creatorul lucrării.

Efecte ce decurg din depozitarea ”Plicului cu idei”

– poate constitui dovada datei la care autorul creaţiei intelectuale a depus documentul la OSIM;
– poate constitui certificarea existenţei soluţiei sau creaţiei aflată în plic la o anumită dată.

“Plicul cu idei” nu se constituie într-un titlu de proprietate intelectuală şi nu conferă drepturi exclusive.

Categorii de documente ce pot fi depozitate în regim nepublic certificat

– creaţii nebrevetabile de genul celor menţionate în art.8 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată in M.O.nr.541/2007;
– lucrări din domeniile tehnic şi ştiinţific, cum sunt: creaţii tehnice, norme tehnice, tehnologii, descoperiri, teorii, studii, instrucţiuni de utilizare etc.

Nu pot face obiectul unui depozit: soluţiile tehnice ori alte creaţii care sunt contrare ordinii publice, bunelor moravuri, eticii profesionale şi cele dăunătoare sănătaţii şi vieţii persoanelor, animalelor ori plantelor şi care sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, mostre de substanţe interzise şi documente care conţin documente clasificate sau clasificabile.

Condiţii de formă ale lucrărilor

Lucrările se prezintă pe hârtie de scris, hârtie fotografică, foiţă, calc sau carton subtire, maximum 10 file format A4 sau pe formate multipli ai acestuia, dar pliate în format A5 şi pot fi scrise pe ambele feţe.
Dacă la primire se constată că “Plicul cu idei” este deschis sau conţine obiecte tridimensionale acesta va fi returnat depunătorului fară a fi înregistrat.

Descrierea plicului şi modul de utilizare

”Plicul cu idei” este format din două compartimente identice, de format A5, unite pe latura lungă şi dotate cu clape autoadezive de închidere. Lucrarea, în dublu exemplar, se introduce în compartimente după care se lipesc clapele de închidere.

Se vor completa lizibil casetele de pe feţele plicului cu numele, prenumele şi adresa completă a depozantului precum şi titlul lucrării de depus.

Compartimentele se pliază unul peste celalalt după care se lipeşte cea de a treia clapă autoadezivă pentru a se pastra suprapunerea lor.

Procurarea ”plicului cu idei”

Plicul poate fi obţinut contra sumei de 150 lei de la Casieria OSIM sau de la sediile Centrelor Regionale de Promovare a Protecţiei Proprietăţii Industriale.

Transmiterea ”plicului cu idei” la OSIM

Pe ambele compartimente se aplică timbrele corespunzătoare după care plicul se predă la un oficiu poştal.

Plicul poate fi depus şi direct la OSIM, în această situaţie nemaifiind necesare timbrele poştale.

Inregistrarea ”Plicului cu idei”

”Plicul cu idei” se primeşte la „Biroul Inregistrări” al OSIM unde, după verificare, se înregistrează în aceeaşi zi prin înscrierea datelor de identificare in ”Registrul de evidenţă a documentelor în regim nepublic”.

Cele două compartimente suprapuse ale „plicului cu idei” se separă obţinându-se un plic inscripţionat cu menţiunea ”A se păstra la OSIM” şi un plic cu menţiunea ”Se returnează depunătorului”. Înainte de separare, pe ambele plicuri se aplică, printr-o singură imprimare, ştampila OSIM pentru a se certifica faptul că cele două plicuri au făcut parte din unul şi acelaşi ”plic cu idei”. Pe fiecare plic se imprimă data primirii lui la OSIM şi numărul curent din ”Registrul de evidenţă a documentelor în regim nepublic”.

Plicul destinat depunătorului se predă imediat acestuia sau, dupa caz, i se transmite prin poştă iar plicul destinat păstrării se depozitează la OSIM.

Durata de depozitare la OSIM

Durata de depozitare a unui ”plic cu idei” este de 5 ani de la data înregistrării la OSIM şi poate fi prelungită cu încă 5 ani cu condiţia achitării unui tarif de prelungire a duratei de depozitare în valoare de 100 lei.

Retragerea plicului depozitat la OSIM

Depozantul ”plicului cu idei” poate cere, personal şi in scris, direct la OSIM, oricând în perioada de depozit, restituirea plicului depozitat prin prezentarea actului său de identitate.

Plicul poate fi retras şi de o persoană imputernicită de depozant sau de succesorul acestuia prin prezentarea unei procuri notariale sau a unui certificat de moştenitor.

În cazul în care este utilizat ca probă plicul păstrat la OSIM se transmite, la cerere, instanţelor de judecată.

Distrugerea plicului pastrat la OSIM

Dacă într-un termen de 3 luni după terminarea primei durate de depozitare de 5 ani depozantul nu a cerut retragerea lui sau nu a achitat tariful pentru cea de a doua durată de depozitare, OSIM va considera plicul abandonat şi îl va distruge.

Dacă într-un termen de 3 luni după terminarea duratei de 10 ani de depozitare depozantul nu a cerut retragerea lui, OSIM va considera plicul abandonat şi îl va distruge.


Ordinul nr. 121/ 30.12.2008 privind decontarea serviciului „Plicul cu Idei”

Ordinul Directorului General al OSIM pentru aprobarea Instrucţiunilor privind instituirea serviciului „Plicul cu idei”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.527 din 14.07.2008

Pentru mai multe informaţii ne puteţi suna la telefonul direct 0372 825 985 sau prin centrală 021/306.08.00 .

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.