Conferinţa PRIA IT&C and Intellectual Property

„Invenţii implementate cu ajutorul calculatorului protejate prin modele de utilitate” a reprezentat tema care a fost dezbătută în cadrul Conferinţei PRIA IT&C and Intellectual Property ce s-a desfăşurat la Athenee Palace Hilton Bucureşti.

pria
pria
pria
pria
pria
pria
pria
pria

OSIM a participat la a X-a ediţie a expoziţiei EUROINVENT 2018

În perioada 17-19 mai experţii OSIM au participat la a X-a ediţie a expoziţiei EUROINVENT 2018. Expoziţia a fost organizată de Forumul Inventatorilor din România, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în colaborare cu numeroase instituţii academice naţionale şi internaţionale.
Specialiştii OSIM au avut şi de această dată ocazia de a răspunde sutelor de întrebări privind procedura de brevetare a soluţiilor tehnice sau de înregistrare a mărcilor şi desenelor industriale.

euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1

Conferinţa „Connecting Europe through Innovation”

OSIM a participat cu expoziţia „PUTEREA ISTORIEI 1918-2018”,dedicată brevetelor regale şi mărcilor înregistrate acum 100 de ani, la cea de-a doua ediţie a conferinţei „Connecting Europe through Innovation”, organizată de doamna europarlamentar Claudia Țapardel în colaborare cu Ministerul Economiei și Parlamentul României.

ceti1
ceti2
ceti3

Ziua mondială a Proprietăţii Intelectuale 2018 Conferinţa “Powering Change: Women in Innovation and Creativity”

La initiaţiva Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, conferinţa a avut loc în data de 16 mai 2018 şi a urmat tema din acest an a zilei internaţionale a Proprietăţii Intelectuale, dedicată aportului femeilor la dezvoltarea economică şi industrială in România şi în lume.

În cadrul evenimentului, specialişti din cadrul OSIM au susţinut o serie de prezentări privind importanţa şi activităţile oficiului nostru şi de asemenea un omagiu adus femeilor inventatoare.

1am
2am
3am

4am

Seminar „PROMOVAREA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA – IMPLICAREA CENTRELOR REGIONALE PATLIB”

În data de 15 mai 2018, în cadrul OSIM, s-au desfăşurat lucrările Seminarului cu tema „PROMOVAREA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA – IMPLICAREA CENTRELOR REGIONALE PATLIB”.
 
În cuvântul de deschidere, Dl. Ionuț Barbu – Director General al OSIM, a subliniat importanța activității Centrelor Regionale PATLIB în ceea ce privește promovarea protecției proprietății industriale în țară, remarcând rolul Centrelor în crearea și consolidarea unei culturi în acest domeniu.
 
Seminarul a reprezentat atât un eveniment de un înalt nivel profesional cât și un bun prilej de schimb de experiență între specialiştii OSIM şi reprezentanţii Centrelor Regionale PATLIB.

Materiale prezentate în cadrul Seminarului:

seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib

seminar patlib

Conferinţa PATLIB 2018, Ljubljana, Slovenia, 3-4 mai 2018

Felicitări reprezentanților CRPPI-PATLIB Cluj și CRPPI-PATLIB Iași pentru prezentările susținute în cadrul Conferinței!
Mult succes tuturor specialiștilor din cadrul CRPPI-PATLIB România în activitatea de promovare a importanței protecției proprietății industriale!

patlib
patlib
patlib

OSIM a sărbătorit Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Mulţumim tuturor celor care au sărbătorit alături de noi Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale!

 img ev expo 26aprilie

Delegaţia Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) în vizită de lucru la OSIM, 25 – 26 aprilie 2018

În perioada 25 – 26 aprilie 2018, o delegație din cadrul Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), formată din specialiștii în domeniul tehnologiilor informaționale și e-transformare a efectuat o vizita de lucru la OSIM.
În cadrul vizitei, delegația AGEPI a avut discuții cu Conducerea OSIM și a efectuat un schimb de experienţă cu specialiștii din cadrul OSIM vizând sistemele „front office”/”back office” şi diseminare informaţii utilizate în cadrul OSIM pentru mărci, desene şi modele industriale.
Vizita se înscrie în seria schimburilor de experiență prevăzute în Programul comun de cooperare între OSIM și AGEPI pentru anii 2018-2019.

ZIUA MONDIALĂ A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

ORGANIZAŢIA  MONDIALĂ  DE  PROPRIETATE  INTELECTUALĂ (OMPI)
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale 2018 – “Inovare şi creativitate: femeile, motorul schimbării”

Mesajul Directorului general, dl. Francis Gurry

Tema Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale din acest an este  “Inovare şi creativitate: femeile, motorul schimbării.”

Tema de mai sus este una de o importanţă excepţională. Tocmai de aceea, astăzi celebrăm talentul şi realizările inventatoarelor şi creatoarelor din întreaga lume.
Dar mai avem multe de făcut. Statisticile de care dispunem ne arată că nivelul de participare al femeilor în domeniul inovării şi creativităţii este mai mic decât cel al bărbaţilor. Este nu numai nedrept faţă de femei, dar este şi o pierdere pentru lumea în care trăim, care are nevoie de toate forţele disponibile pentru a putea  face faţă celor mai presante provocări cu care ne confruntăm noi toţi.

foto wipo(foto: WIPO)

“Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, vă chem pe toţi, din întreaga lume, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura participarea deplină a femeilor la inovare şi creativitate.”
Francis Gurry, Director general al OMPI

În cazul inovării, dacă luăm ca exemplu Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT) administrat de OMPI, vom constata că, în 1995, numai 17 procente din cererile de brevet internaţionale depuse în cadrul acestui sistem includeau măcar o femeie în colectivul de autori.
Vestea bună este că aceste cifre sunt în creştere şi astăzi aproape o treime din cererile de brevet internaţionale au cel puţin câte o femeie inventator. Cu toate acestea, încă ne aflăm cu mult sub nivelul de paritate pe care ni-l dorim.
Proprietatea intelectuală există pentru a încuraja inovarea şi creativitatea, care favorizează creşterea calităţii vieţii, stimulează creşterea economică şi răspund provocărilor majore cu care ne confruntăm astăzi: schimbările climatice, sursele de energie nepoluantă, securitatea alimentară şi sănătatea populaţiei.
Pentru a putea face faţă acestor provocări sunt necesare resursele întregii umanităţi. Deficitul de participare în rândul femeilor înseamnă că nivelul actual de inovare şi creativitate este încă departe de a fi optim şi că pur şi simplu ratăm o parte din beneficiile pe care inovarea şi creativitatea le generează. În prezent, umanitatea nu reuşeşte să fructifice întregul potenţial inovativ şi creativ de care dispune.
Iata de ce, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, vă chem pe toţi, din întreaga lume, să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura participarea deplină a femeilor la inovare şi creativitate.
Vom crea astfel mai multe oportunităţi pentru femei şi un mediu echitabil, dar vom realiza totodată enorme beneficii pentru întreaga planetă.
Vă urez tuturor o Zi Mondială a Proprietăţii Intelectuale deosebit de fericită, fructuoasă şi inovatoare.

26 APRILIE 2018 – ZIUA MONDIALĂ A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, în anul Centenarului Marii Uniri a României, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci vă invită să vizitaţi expoziţia „PUTEREA ISTORIEI” dedicată brevetelor regale şi mărcilor înregistrate acum 100 de ani.

Expoziția este deschisă în data de 26 aprilie 2018, între orele 1000 şi 1800, la sediul OSIM din str. Ion Ghica nr.5 Bucureşti.

Totul este pregătit! Vă așteptăm să ne vizitați!

Expo 26aprilie2018

Academia Oficiul European de Brevete (OEB) cu sprijinul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), organizează în ziua de 12.07.2018 la Bucureşti, seminarul PR32-2018 cu tema “Procedura PCT la OEB”

Academia Oficiul European de Brevete (OEB) cu sprijinul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), organizează în ziua de 12.07.2018 la Bucureşti, seminarul PR32-2018 cu tema “Procedura PCT la OEB”

logo EPO
osim logo bk

 

În cadrul acestui eveniment, participanţii vor putea afla informaţii noi cu privire la sistemul PCT (Patent Cooperation Treaty) şi serviciile oferite de catre OEB în acest sens. De asemenea, vor fi prezentate ultimele dezvoltări şi aspecte procedurale legate de sistemul PCT.
Seminarul se adresează în mod direct consilierilor PI şi personalului auxiliar al acestora.
Vă invităm să vă înregistraţi până la data de 11.06.2018. Având în vedere că locurile sunt limitate (maxim 40 locuri), participarea la seminar se va face în ordinea înscrierii.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi următorul link:    Registration PR32-2018.

Seminarul OS20/2018 — 10 – 13 aprilie 2018

„Sistemul brevetului European, de la solicitare până la acordare”

logo EPO
osim logo bk

Academia OEB, în colaborare cu OSIM, organizează în perioada 10-13 aprilie, la București, Seminarul OS20/2018 cu titlul „Sistemul brevetului European, de la solicitare până la acordare”.

Evenimentul se adresează examinatorilor de brevete și se bucură de prezența la București a unui număr de 34 examinatori din 17 oficii naționale din Europa, inclusiv din OSIM.

os20
os20
os20

OSIM şi „ŞCOALA ALTFEL”

Elevilor din colegiile/liceele „Miguel Cervantes”, „Mircea Vulcănescu”, „Mihai Bravu”, „Gheorghe Airinei” şi „Octav Onicescu” le-au fost prezentate noţiuni generale privind importanţa protecţiei proprietăţii industriale. Interesul tinerilor pentru acest domeniu a fost dovedit de numărul mare de întrebări adresate specialistului OSIM.

Felicitări cadrelor didactice care au făcut posibilă această acţiune!

osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel

„Şcoala altfel” în vizită la OSIM – 27.03.2018

O experienţă unică pentru elevii Liceului Teoretic Alexandru Vlahuţă!

Mulţumim cadrelor didactice pentru această iniţiativă ce se încadrează în obiectivul instituţiei de creştere a gradului de conştientizare a mediului preuniversitar asupra importanţei protecţiei proprietăţii industriale.

scoala
scoala
scoala
scoala