Reprezentanții Asociației Studenților la Drept din România (ELSA) la OSIM

Vineri, 15 martie 2019, Domnul Ionuț Barbu Directorul General al Oficiului de Stat pentru Invenții şi Mărci a primit vizita reprezentanților Asociației Studenților la Drept din România (ELSA).
ELSA România, membru cu drepturi depline al ELSA Internaţional, este singura asociaţie a studenţilor la drept care activează la nivel naţional, reunind aproximativ 1000 de membri din Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș şi Timişoara.
Scopul asociației este promovarea legăturilor naționale si internaţionale şi a înţelegerii reciproce între studenţii la drept.
Astfel, o delegație formată din 30 de studenți ai Facultăților de Drept din România și din Republica Moldova, membrii ELSA România și-au exprimat interesul de a efectua o vizită instituțională la OSIM pentru a se informa asupra sistemului de protecție a proprietății industriale și implicit asupra activităților OSIM.
Delegația OSIM condusă de domnul Director General a prezentat cadrul instituțional și legal precum și aspecte relevante privind procedura de înregistrare a titlurilor de protecție în Romania.
Au fost evidențiate rolul și importanța unui sistem eficient de protecție a drepturilor de proprietate industrială precum și asigurarea respectării acestora.
Studenții au apreciat la superlativ informațiile primite și și-au manifestat interesul de a participa la Programul Oficial de Internship al Guvernului României cu solicitarea de a desfășura acest Program în cadrul OSIM.

rasdr 1
rasdr 1
rasdr 1
rasdr 1
rasdr 1
rasdr 1
rasdr 1

Vizita reprezentaților EUIPO la OSIM

Întâlnire de lucru între reprezentanții EUIPO și OSIM pentru analizarea aspectelor legate de stadiul implementării în OSIM a proiectelor de cooperare europeană din cadrul Acordului încheiat între cele două oficii. Întâlnirea a oferit, de asemenea și posibilitatea discutării unor noi domenii de cooperare în viitor.

euipo osim
euipo osim

EUIPO’S online services IP for you – Bucharest 14th March 2019

Eveniment Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO la București în data de 14 martie 2019

Evenimentul se va concentra pe procedurile de depunere a mărcilor Uniunii Europene și a desenelor și modelelor comunitare, precum și pe instrumentele online EUIPO legate de acestea, pentru a ajuta utilizatorii să depună cereri în mod eficient, ușor și intuitiv. Vorbitorii vor prezenta, de asemenea, serviciile de învățare pe care departamentul Academiei EUIPO le oferă utilizatorilor.

https://euipo.blumm.it/event/ar/1/ip-for-you-bucharest

euipo ip4u

Conferința internațională cu tema ”Viitorul protecției proprietății industriale în Europa – provocări și perspective”

În contextul Preşedinției României la Consiliul Uniunii Europene, în data de 5-6 martie 2019, se desfășoară la București, Conferința internațională cu tema ”Viitorul protecției proprietății industriale în Europa – provocări și perspective” organizată de către Ministerul Economiei, Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci – OSIM, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – OMPI şi Oficiul European de Brevete-OEB.

Lucrările Conferinței au fost deschise de Dl. Niculae BĂDĂLĂU – Ministrul Economiei, Dl. Emilian PAVEL – Membru al Parlamentului Europei, Dl. Ionuț Barbu – Director General al OSIM, Dl. Francis GURRY – Director General al OMPI, Dl. Christian ARCHAMBEAU – Director Executiv al EUIPO și Dl. Antonio CAMPINOS – Președinte al OEB.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor Conferinței, Dl. Niculae Bădălău a subliniat aportul benefic pe care proprietatea industrială îl are asupra dezvoltării economice şi progresului societății, în condițiile în care inovarea, cercetarea şi dezvoltarea se află printre prioritățile pe care le are în vedere Guvernul României, pentru a face față provocărilor curente şi a evoluțiilor actuale la nivel național şi global. Domnia sa a declarat că Ministerul Economiei, care asigură coordonarea la nivel instituțional a OSIM, intenționează întărirea măsurilor şi a eforturilor pentru îndeplinirea în mod efectiv a acestor deziderate.

De asemenea Dl. Niculae Bădălău a arătat faptul că printre reușitele Președinției României la Consiliul UE se numără şi finalizarea cu succes a negocierilor legate de Dosarul privind propunerea de modificare a Regulamentului 469/2009 privind certificatul suplimentar de protecţie a medicamentelor. În ceea ce privește acest dosar, intenția Uniunii Europene este de a elimina dezavantajele concurențiale cu care producătorii de medicamente generice și biosimilare cu sediul în UE se confruntă pe piețele globale în raport cu producătorii din terţe state.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor Conferinței Dl. Ionuț Barbu – Director General al OSIM, a subliniat rolul precum și importanța continuării activității OSIM în implementarea politicii de protecție a drepturilor de proprietate industrială precum și de promovare a acestora.

De asemenea, în ziua precedentă Conferinței Dl. Niculae Bădălău și Dl. Ionuț Barbu au avut, două întâlniri cu Antonio Campinos – Președintele Oficiului European de Brevete și Christian Archambeau – Directorul Executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Cu prilejul discuțiilor, Ministrul Niculae Bădălău s-a arătat convins de faptul că rezultatele Conferinței vor reprezenta un important punct de sprijin în ceea ce privește consolidarea proprietății intelectuale în Europa, ceea ce va permite creșterea prosperității pentru cetățenii și menținerea competitivității antreprenorilor europeni.

Agenda

vppe 2

vppe 2

vppe 4

vppe 2

vppe 2
vppe 2
vppe 4
vppe 2
vppe 2
vppe 2
vppe 4

vppe 2

vppe 2

Agenda – Conference „Future of IP in Europe – Challenges and perspectives”

Monday, 4 March 2019

19:00                  Welcome Reception
                           Location: Athénée Palace Hilton Bucharest
                           1-3 Episcopiei Street, Bucharest

CUNOAȘTERE, CONTROVERSĂ, CULOARE

A doua zi a Simpozionului de proprietate industrială organizat de CNCPIR a debutat cu tema privind: Apărarea drepturilor asupra mărcilor – noutăți din practica judiciară.
Spețele prezentate au dat ocazia practicienilor prezenți în sală să dezbată la un înalt nivel de profesionalism deciziile instanțelor europene. Diferitele percepții ale cazurilor prezentate au dat plusvaloare evenimentului, aratand cât de lunecos poate fi acest domeniu, cel puțin din punct de vedere al manierei în care sunt prezentate opiniile.
Panelul 3 a fost rezervat specialiștilor OSIM care au susținut următoarele teme:
              Mitrița Hahue — Misterele istoriei Proprietatii Industriale, români care au schimbat lumea;
              Carmen Solzaru si Mirela Dinu — Elemente de probă în contestațiile în fața OSIM;
Panelul 4 a reprezentat un adevărat regal de schimb de opinii pe tema:
„Modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului în cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate industrială”
Putem afirma că evenimentul organizat de CNCPIR s-a bucurat de: CUNOAȘTERE, CONTROVERSĂ, CULOARE.

Felicitări CNCPIR !

ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1
ccc 1

Seminar 5 – 6 februarie 2019

Tema zilei de 5 Februarie 2019: Condiţii de brevetabilitate – condiţii privind anularea brevetului de invenţie – o paralelă între legislaţia şi practica europeană şi cea românească

În cadrul simpozionului organizat de Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Industrială din Romania,
domnul Ionuț Barbu, Director General OSIM, a menționat în deschiderea simpozionului:

”Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a fi alături de dumneavoastră astăzi la Conferința anuală a CNCPIR! Este o onoare și o bucurie pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Așa cum bine știți, anul 2019 este caracterizat de provocările generate de președinția rotativă a Consiliului UE deținută în prezent de țara noastră, iar OSIM gestionează o serie de dosare legislative precum propunerea de modificare a regulamentului privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente. În plus vom organiza o serie de evenimente de interes pentru cei care activează în domeniul proprietății industriale.

Având bazele unei bune colaborări, OSIM își dorește și pe viitor să vă fie alături, să găsim soluții și rezolvări pentru buna dezvoltare a tot ceea ce înseamnă inovare, protecție.

La final, doresc să reîntăresc ideea că atât eu cât și colegii mei din OSIM dorim o bună colaborare cu dumneavoastră, cel puțin la fel de bună ca până în prezent, din dorința de a servi mai bine nevoile cetățenilor.”

În plus, domnul ing. Adrian Negoiță, Director al Direcției Brevete de Invenție, a prezentat „Limitele aplicării prevederilor art.37(6) din Regulamentul de aplicare a Legii 64/91 republicată, privind brevetele de invenție „, iar doamna Dr. Jur. Alice Postăvaru, Șef Serviciu Desene si Modele OSIM, a susținut o prezentare cu privire la „Evoluțiile privind domeniul desenelor și modelelor”.

seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019
seminar 2019

Simpozion organizat de Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM participă în zilele de 5-6 februarie 2019 la Simpozionul organizat de Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, la Grand Hotel Continental din București.
Ziua de 5 Februarie 2019 este dedicată brevetelor de invenţie, iar ziua de 6 Februarie 2019 este dedicată mărcilor.
În cadrul acestui simpozion, specialiștii OSIM vor prezenta anumite elemente de abordare practică în activitatea OSIM. Accentul va fi pus pe modificările legislative și impactul acestora.

17 ianuarie

Ziua de 17 ianuarie, reprezintă pentru noi, toți cei ce lucrăm în domeniul proprietății industriale, aniversarea primei Legi a brevetelor din România, devenită totodată Ziua Aniversară a OSIM.
 
Promulgată şi publicată în 17 ianuarie 1906Legea asupra brevetelor de invențiune, a fost în vigoare până în anul 1967. Deși, prevederile acestei legi precum și impactul asupra stimulării aplicării brevetelor și a încurajării inventatorilor au fost de o importanță crucială pentru dezvoltarea sistemului de protecție a proprietății industriale în România, este necesar să menționăm, în contextul acestei zile aniversare, și importanța pe care o are, în aceeași măsură, legiferarea sistemului de protecție a mărcilor, în România, începând din 14 Aprilie 1879.

Prima lege a mărcilor a inspirat câteva lucrări excelente prezentate în cadrul seminarului 100 de ani de protecție a mărcilor; evoluții, perspective, provocări organizat de OSIM în anul 2018.

Referitor la prima lege a mărcilor din România, regăsim în Monografia ”DIN ISTORIA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA”,  Autori A Bădărău, P. Ciontu, N. Mihăilescu, editată de OSIM în 2003, un capitol, XVII, dedicat Mărcilor, și în continuare  relatăm succint, câteva aspecte relevante în acest sens.

Contextul internațional care a determinat apariția reglementărilor privind drepturile de proprietate industrială a fost o consecință a creşterii efectelor revoluției industriale în țările din vestul Europei. Aceasta a generat o creștere a volumului de produse și drept urmare necesitatea extindere piețelor de desfacere, ajungând astfel până în zona țării noastre. Ca atare, statele interesate au procedat la încheierea unor tratate comerciale care conțineau prevederi referitoare la proprietatea industrială, anume mărcile de fabrică și de comerț, desenele și modelele industriale precum și brevetele de invenție, pentru care, respectivele țări aveau deja o legislație în vigoare.

Astfel, 1875, între România și Austro-Ungaria a fost încheiată o Convenție de comerț, pe o durată de 10 ani, unde, a fost specificat faptul că, în termen de un an de la încheierea Convenției, Guvernul Românie va elabora și va prezenta o lege asupra mărcilor, desenelor și modelelor de fabrică și de comerț, „în conformitate cu dispozițiunile admise îndeobște această materie”.

Cu toate că în domeniul brevetelor de invenție exista deja o experiență în elaborarea unor reglementări, primul proiect de lege fiind întocmit încă din 1860, pentru Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice proiectul unei legi a mărcilor reprezenta un domeniu nou. Ca urmare, proiectul legii, s-a inspirat din legea franceză, promulgată la 23 iunie 1857, și pentru unele prevederi din legea austriacă.

Legea asupra mărcilor de fabrică și de comerț promulgată prin Decretul nr. 879, din 14 aprilie 1879 publicată în Monitorul Oficial și intrată în vigoare la 15/27 mai 1879, a fost a opta din lume, după legile din Franța 1857, Austro-Ungaria 1858, Anglia 1862, Italia 1868, S.U.A. 1870, Germania 1874 și Belgia 1879.

Dintre prevederile primei legi a mărcilor, se remarcă în mod deosebit următoarele aspecte :

Marca. În primul articol al legii se arata că marca de fabrică și de comerț este desemnată de un semn sau imagine, destinată să distingă produsele unui industriaș sau comerciant de acelea ale concurenților, iar la art. 2, se stabilea că nu sunt considerate ca mărci, “literele sau monogramele, marca statului sau a vreunei comune ce se obicinuiește a se pune pe acele produse”.

Folosirea obligatorie a mărcii. Cu toate că marca era facultativă, la art. 3, se mai prevedea că, pentru “productele farmaceutice și acelea cari interesează mai de aproape higiena și salubritatea publică” guvernul putea stabili obligativitatea aplicării mărcii pe asemenea produse.

Depozitul mărcii. Comercianții sau fabricanții, care doreau să revendice proprietatea exclusivă a unei mărci, trebuiau să depună modelul acelei mărci la grefa tribunalului de comerț din localitatea de domiciliu.

Contrafacerea și imitația frauduloasă erau pedepsite de lege prin amenzi, confiscarea produselor sau privare de libertate, în funcție de gravitatea faptei.

Organul administrativ. Potrivit art. 7, din Regulamenț organul administrativ care centraliza mărcile înregistrate la Tribunalele de comerț din țară era Ministerului Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice. Acest minister primea anual, de la grefierii tribunalelordatele pe anul precedent conform unui model stabilit.  Ar mai fi de menționat decizia Ministerului Industriei și Comerțului din 1910, care stabilea înființarea unei Registraturi speciale pentru brevete, mărci de fabrică etc., în cadrul Biroului brevetelor și mărcilor de fabrică.

La aniversarea a 113 ani de la publicarea primei Legi a brevetelor din România, devenită Ziua Aniversară a OSIM, aducem și în acest an, un respectuos omagiu celor care au pus bazele cadrului juridic al sistemului de proprietate industrială din România asigurând o legislație a cărei principii solide sunt și acum de actualitate, și dorim ca prin profesionalism și competență, să contribuim la îndeplinirea dezideratelor acestora.

La mulți ani!

17ianuarie
17ianuarie
17ianuarie

Înființarea Centrului Regional de Promovare a Proprietății Industriale CRPPI- PATLIB Galați, în cadrul UGAL

În data de 19 decembrie 2018, Directorul General al OSIM Dl. Ionuț BARBU și Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați-UGAL Dl. Prof. Iulian Gabriel BÎRSAN au semnat Convenția de Colaborare între instituțiile pe care le reprezintă, având ca obiect înființarea Centrului Regional de Promovare a Proprietății Industriale CRPPI- PATLIB Galați, în cadrul UGAL.

Prin alăturarea Universității Dunărea de Jos din Galați la rețeaua de Centre Regionale PATLIB din țară, se pun bazele unei colaborări interinstituționale UGAL-OSIM, în care ambele instituții vor avea un rol activ în promovarea protecției proprietății industriale.

Prin această colaborare, OSIM s-a încadrat în tendințele Oficiului European de Brevete și a Organizație Mondiale de Proprietate Intelectuală, de integrare a noțiunilor de proprietate industrială în învățământul universitar, în vederea pregătirii tineretului pentru înțelegerea importanței dobândirii și a respectării drepturilor de proprietate industrială, și a răspuns totodată interesului crescut față de domeniul proprietății industriale manifestat la nivelul instituțiilor de învățământ superior din țară, remarcat în ultimii ani.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – UGAL s-a încadrat în acest curent de promovare a proprietății industriale, organizând evenimente de promovare a proprietății industriale, la care, au participat în decursul timpului numeroși specialiști din OSIM. De asemenea, așa cum a subliniat conducerea Universității Dunărea de Jos din Galați, UGAL, acoperind numeroase discipline tehnice, juridice și din domeniul artelor și având o medie de 11500 studenți/an și 1372 cadre didactice și cercetători, se bucură de o largă recunoaștere în regiune, în țară, precum și în străinătate, asumându-și astfel un rol important în diseminarea de cunoștințe și crearea culturii în rândul tineretului.

ugal2

100 DE ANI DE PROTECȚIE A MĂRCILOR, EVOLUȚII, PERSPECTIVE, PROVOCĂRI

În perioada 23-25.10.2018 se desfășoară la Sinaia lucrările seminarului ”100 de ani de protecție a mărcilor; evoluții, perspective, provocări”.

Un periplu fascinant prin istoria mărcilor românești de ieri și de azi, regimul juridic al mărcilor istorice, proceduri judiciare în fața instanțelor naționale și europene având ca obiect marca, protejarea patrimoniului cultural, sunt câteva din temele ce au fost dezbătute în cadrul acestui eveniment deosebit de important pentru specialiștii din domeniul proprietății industriale.

Principalele modificări legislative privind legea mărcilor, reaua credință ca motiv de refuz și anulare a înregistrării mărcilor, noutățile din domeniul protecției desenelor și modelelor industriale, provocările proiectelor OSIM-EUIPO sunt temele care vor fi supuse discuției și vor încheia acest seminar dedicat Centenarului Marii Uniri.

Materiale prezentate în cadrul Seminarului

„Prima lege a mărcilor aprilie 1879 – Istoria mărcilor de ieri şi de azi”
        Lector: Mitriţa HAHUE, Şef Serviciu Mărci şi Indicaţii Geografice – OSIM
„Proceduri judiciare în faţa instanţelor naţionale şi europene având ca obiect marca”
        Lector: Crina Nicoleta FRISH – avocat, consilier PI, Cabinet Frish & Partners
„Regimul juridic al mărcilor istorice”
        Lector: Mihai ENACHE – consilier PI, Cabinet Ratza & Ratza
„De la lume adunate şi acum diseminate”
        Lector: Ştefan COCOŞ – consilier PI
„De la lume adunate şi acum diseminate”„Mărci şi indicaţii geografice – Semne de înaltă valoare simbolică; Protejarea patrimoniului cultural”
        Lector: Delia BELCIU – avocat, consilier PI, Cabinet DB Law Office
„Din practica comisiei de contestaţii Mărci OSIM”
        Lectori: Carmen SOLZARU – Şef Serviciu Contestaţii Revocări
                    Mirela DINU – consilier juridic Serviciul Contestaţii Revocări
„Istoria mărcii URSUS”
        Lector: Mihai ENACHE – consilier PI, Cabinet Ratza & Ratza
„Din practica proprietăţii industriale”
        Lector: Constantin GHIŢĂ – consilier PI, cabinet Ghiţă Office
„Principalele modificări legislative privind legea mărcilor”
  – Flux procedură de înregistrare a mărcii
        Lector: Graţiela COSTACHE – Şef Serviciu Juridic, Cooperare Internaţională şi Afaceri Europene
„Proiecte EUIPO” – Provocări, Rezultate privind implementarea celor mai importante proiecte încheiate între OSIM-EUIPO.”
        Lectori: Adriana ATANASOAIE – Şef Serviciu Baze de Date și Sisteme Informatice OSIM
                    Raluca GLISCĂ – reprezentant EUIPO
„Practica Republicii Moldova în contextul implementării Ghidului de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor”
        Lector: Ludmila COCIERU – Şef Secţie Mărci Internaţionale, Direcţia Mărci şi Design Industrial Agenţia de Stat
                                                   pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova
„Reaua credinţă ca motiv de refuz şi de anulare a înregistrării mărcii”
        Lector: Sonia FLOREA – avocat, consilier PI, Cabinet Florea Gheorghe şi Asociaţii
„De la brevet la marcă”
        Lector: Elisabeta BERCEANU – Expert Serviciul Marketing OSIM
„Noutăţi în domeniul asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială”
        Lector: Cătălin NIŢU – Director Direcţia Juridică, Contestaţii, Cooperare Internaţională şi Afaceri Europene – OSIM
„Noutăţi în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor industriale”
        Lector: Alice POSTĂVARU – Şef Serviciu Desene şi Modele OSIM

100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci
100ani protectie marci

Finaliștii concursului DesignEuropa Awards 2018

În data de 8 octombrie EUIPO  a anunţat finaliştii concursului DesignEuropa Awards 2018, precum şi câştigătorul secţiunii Lifetime achievement – ( comunicat de presă anexat.)

Premiile urmează a fi decernate în data de 27 noiembrie în cadrul unei festivități care va avea loc la Varșovia.

Lista finaliștilor poate fi găsită la adresa
https://euipo.europa.eu/ohimportal/en/dea-2018-finalists

Mai multe date despre viața și cariera pot fi găsite la adresa
https://euipo.europa.eu/ohimportal/en/dea-2018-lifetime

Întrevedere bilaterală cu Directorul General OMPI – 2 octombrie 2018, Geneva

În contexul celei de-a 58-a serii de Reuniuni ale Adunārilor Statelor Membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), care se desfaşoară la Geneva, īn data de 2 octombrie 2018, Delegația României condusă de către dl Ionuț Barbu, Director General OSIM a avut o întrevedere bilaterală cu Directorul General OMPI, dl Francis Gurry.

Īn cadrul întrevederii, România a transmis un mesaj de mulțumire pentru asistența şi susținerea continuă din partea OMPI în vederea implementării activităților şi ințiativelor desfăşurate de către Oficiul de Stat pentru Invenţii si Mărci în domeniul protecției proprietăţii industriale, reafirmând angajamentul României de a depune în continuare eforturi în vederea intensificării activităților de colaborare bilaterală.

Cu această ocazie, Directorul General OSIM a lansat o invitație oficială dlui Francis Gurry, de a participa la Conferința „Viitorul proprietății industriale în Europa: provocări şi perspective”, care va fi organizată de către OSIM, în perioada 5 – 6 martie 2019, la Bucureşti, in contextul exercitării de către România a Preşedinției Consiliului Uniunii Europene.

Directorul General OMPI a apreciat contribuția țării noastre la procesul decizional la nivelul OMPI, exprimându-şi întreaga deschidere pentru continuarea cooperării bilaterale intre OMPI şi OSIM.

ompi geneva
ompi geneva
ompi geneva
ompi geneva
We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.

Ok