Evenimente OSIM 2024

  1. „Școala Verde” în vizită la OSIM

    În data de 28 martie, la sediul OSIM a avut loc o întâlnire între specialiștii Oficiului și un grup de elevi ai Colegiului Virgil Madgearu, în cadrul programului național  „Săptămâna Verde”.

Pe parcusul vizitei, elevii au avut ocazia să cunoască aspecte ce țin de istoria proprietății industriale în Romania. Totodată, specialiștii OSIM au adus în atenția elevilor informații privind înregistrarea drepturilor de proprietate industrială pentru cele trei domenii: brevete de invenții, mărci, desene și modele și importanța protejării acestor drepturi.

Mulțumim elevilor și doamnei diriginte pentru vizită și pentru interesul manifestat în ceea ce privește domeniul proprietății industriale.

 

photo-epo

 

  1. Ediția a V-a a Salonului Intenațional INVENTCOR 2024, Deva

    În perioada 4 - 6 aprilie 2024, specialiștii OSIM vor fi prezenți la cea de a V-a ediție a Salonului Intenațional INVENTCOR 2024, care se va desfășura la Centrul Cultural “Drăgan Muntean” din Deva.

Evenimentul este organizat de Asociația CORNELIUGROUP, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Hunedoara – Universitatea Politehnica Timișoara, și se concentrează pe educația non-formală, punând accent pe importanța cultivării spiritului creativ și inovativ.

La INVENTCOR 2024 vor fi expuse invenții, proiecte de cercetare, produse și programe educaționale, inclusiv standuri didactice experimentale, oferite de universități, institute de cercetare, companii și inventatori privați.

Salonul Internațional INVENTCOR acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv protecția mediului, materiale, bio și nanotehnologie, industria alimentară, arhitectură, informatică, electronică, automotive, aeronautică, publicații, istorie, medicină, agricultură, textile.

De asemenea, în cadrul evenimentului, va avea loc și Simpozionul “Puterea Minții Creative”, care va include prezentări pe diverse teme, cum ar fi inovația, ecologia, sănătatea, comunitatea și proprietatea intelectuală.

photo-epo
We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.

Ok